

Introducerea în fotografie
Fotografia reprezintă procesul prin care realitatea este capturată vizual prin intermediul unui aparat foto, transformându-se într-o expresie estetică și creativă. Aceasta nu doar documentează lumea înconjurătoare, ci și transmite perspective, emoții și interpretări personale ale fotografului, având capacitatea de a influența percepția publicului asupra timpului, locului și subiectului imortalizat. Fotografia artistică îmbină tehnica cu imaginația, iar prin compoziție, lumină, umbră și culoare, poate transmite mesaje subtile sau profunde, fiind o formă de comunicare vizuală deosebit de puternică și evocatoare.
Cuvântul “fotografie” provine din limba greacă şi înseamnă “ a desena cu lumină”.
Fotografia alb-negru - La început, toate fotografiile erau monochrome, alb-negru. Chiar şi după apariţia filmelor color, fotografia alb-negru a continuat să domine câteva decenii, datorită costurilor sale mai reduse şi totodata datorită aspectului său clasic. Tonurile şi contrastele între lumină şi zone întunecate definesc fotografia alb-negu. Este important de observat că imaginile monocromatice nu sunt în mod neaparat compuse din pur negru sau pur alb sau umbre intermediare de gri. Ele pot conţine umbre ale unei anumite nuanţe, în funcţie de metoda folosită.
Fotografia color - Prima fotografie color permanentă facută prin metoda separării celor trei culori a fost sugerată de James Clerk Maxwell în 1855 şi realizată de Thomas Sutton în 1961. Subiectul acestei fotografii : pânză colorată şi imprimată cu model tartan. Fotografia color a fost explorată încă de la începutul anilor 1840. Primele experimente necesitau expuneri foarte lungi(ore sau chiar zile). Totodată, culorile din aceste fotografii erau foarte expuse decolorării odată cu expunerea la lumina albă.
Fotografia digitală – În 1981, Sony a prezentat primul isposi electronic de fotografiat, denumit Mavicadar. Acesta folosea un dispozitiv cu cuplaj de sarcină pentru imagini (CCD), eliminând astfel filmul foto. Principala utilizare a acestor ispositive o constituie senzorii de imagine folosiți în scanere, aparate foto digitale, în telescoape și în diverse alte ispositive de captat imagini.


